Olimpiu Galani

Împreuna putem produce schimbarea!

Despre mine

Sunt Olimpiu Galani, antreprenor cu peste 20 ani de experiență în distribuția de echipamente dermato-estetice și cosmetice profesionale. În calitate de fondator și manager al Beauty One, am construit o rețea puternică de parteneriate cu saloane și clinici estetice din România, oferind soluții inovatoare și eficiente, menite să susțină o recuperare rapidă a investițiilor clienților noștri. Expertiza mea acoperă managementul proiectelor și dezvoltarea de strategii financiare, contribuind la succesul și expansiunea Beauty One în industria frumuseții.

Pe lângă activitatea mea profesională, sunt dedicat dezvoltării industriei de înfrumusețare din România. În calitate de Vicepreședinte al Organizației Patronale a Industriei de Beauty (ROBEAUTY) și Președinte al Comisiei de Specialitate din cadrul Patronatului Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România (PADIR), am fost activ implicat în actualizarea cadrului legislativ ce reglementează industria. Am propus modificări esențiale și am colaborat în grupuri de lucru alături de reprezentanți ai Ministerului Sănătății, având ca obiectiv creșterea standardelor de calitate și crearea unui mediu de afaceri corect și transparent.

Newsletter